Ireparabil

Speranţele în chirurgia estetică sau în cosmetica revoluţionară mi se par curioase. Pot să înţeleg corecţiile corporale, necesitatea lor. Dar ceea ce vei obţine nu e tinereţea. O femeie trecută prin tratamente cosmetice arată desigur ‘bine’. Pielea feţei e întinsă, cearcănele şi ridurile au dispărut. Totuşi ea continuă să-şi arate riguros exact vârsta, fără a părea măcar cu un an mai tânără. Numai femeile pot crede, victime ale unui secol de propagandă consumistă, că pot arăta fie şi cu o lună mai tinere. E o dorinţă pioasă. Nimeni nu arată ‘mai tânăr’; nu păcălim pe nimeni; tot ce poţi obţine de la viaţă e o aparenţă excelentă a vârstei tale.
       Inutil să adaugi că tinereţea nu se obţine întinzând riduri, fiindcă nu e un proces mecanic. O femeie de 25 de ani nu arată mai bătrână decât una de 20 pentru că i-au apărut riduri. Întregul ei chip a suferit o modificare. S-a instalat un fel de asprime, o umbră stranie pe chip, indelebil vizibilă, au dispărut prospeţimea, rotunjimea liniilor feţei, strălucirea ochilor, o anumită puritate a surâsului; faciesul în întregime e modificat, ca şi când întreaga persoană ar fi alta. Şi este…
       Pretenţia unei schimbări revoluţionare ar putea-o avea genetica, cu modificarea structurii celulare. Ceea ce va obţine va fi pesemne o relativă ‘îngheţare’ a noastră în timp, iar nu procesul reversibil. Cum stadiul în care ne vom găsi atunci va fi unul inevitabil jalnic, te poţi întreba cine din generaţiile vechi şi-ar dori să oprească timpul. În ce priveşte ‘estetica’, ne putem resemna, pare mai degrabă o cauză pierdută.
       Cuvântul ‘ireparabil’ e cel mai greu din lexic.